Castelul Bran

Castelul Bran

Prima atestare documentară a Castelului Bran este datată din 19 noiembrie 1377, atunci când regele Ludovic I al Ungariei ( 1342-1382) confirmă sașilor din Scaunul Brașovului dreptul de a ridica „o nouă cetate de piatră” la Bran.

Castelul Bran este situat între Munții Bucegi și Piatra Craiului la 15 km de Pensiunea Casa Dobre, sat Măgura.
Castelul Bran este cunoscut în întreaga lume, datorita legendei lui Vlad Țepeș, deși istoricii spun că niciodată acesta nu a locuit la Bran. Mitul lui Dracula – subiectul faimoasei cărți al lui Bram Stocker- a făcut înconjurul lumii, transformând Castelul Bran în cel mai vizitat obiectiv turistic din tara noastră.

În curtea Castelului este amenajat un muzeu al satului unde țăranii din zonă prezintă diferite meșteșuguri, iar în perioada Halloween-ului Castelul Bran este vizitat îndeosebi de turiști americani și englezi.

Peisajele splendide ce încadrează castelul sunt iubite de către vizitatori, iar zona Bran- Moeciu a înflorit odată cu castelul.

De asemenea, la o distantă de 8 kilometri de Moeciu se află Cheile Grădiștei- complex turistic construit între munți. Iarna se poate schia, iar pentru iubitorii de alpinism s-a deschis un parc cu diferite trasee.